ZANNA ULEI SAMBURI DE STRUGURI PRESAT LA RECE 10ML SMART NUTRACEUTICAL
Uleiul din samburi de struguri este un derivat extras din samburii strugurilor culesi toamna. Samburii de struguri au efecte miraculoase asupra pielii, datorita faptului ca se absorb foarte usor in piele, acelereaza regenerarea celulara, au proprietati antiseptice si hidratante deosebite.

BENEFICII

• Hidrateaza pielea: datorita proprietatiilor emoliente prezente in uleiul din samburi de struguri, inmoaie si catifeleaza pielea aspra. Acesta poate fi folosit pentru hidratarea coatelor, genunchiilor, calcaielor sau poate fi adaugat ca ingredient in creme, lotiuni de corp, lotiuni de plaja, balsam de buze si multe altele.
• Previne imbatranirea pielii: samburii de struguri au proprietati antioxidante care intarzie efectele pe care procesul de imbatranire il are asupra tenului.
• Vindeca ranile: cu ajutorul uleiului din samburi de struguri ranile de la suprafata pielii sunt vindecate mai repede
• Regleaza secretia de sebum: persoanele cu tenul gras pot reduce aparitia aspectului lucios si excesul de sebum la nivelul tenului cu ajutorul uleiului din samburi de struguri.
• Hidrateaza parul: poti folosi uleiul din samburi de struguri pentru o hidratare zilnica a firelor de par sau pe post de masca de par pentru combaterea caderii acestuia.

MOD DE FOLOSIRE

• Pentru fata: incalzeste cateva picaturi de ulei de samburi intre palme si maseaza tenul cu acesta
• Pentru corp: adauga cateva picaturi din uleiul de struguri in cremele sau lotiunile de corp pentru un plus de hidratare
• Pentru par: aplica uleiul de struguri pe parul uscat evitand radaciniile sau adauga-l in balsamul sau masca de par.

Ingrediente: Vitis vinifera

Rolul componentelor:

Liana din familia Vitaceae, originara din nordul şi sudul Africii şi din sud-vestul Europei, cu carcei şi frunze palmate, florile grupate in racem simplu, mici, galbene-verzui, şi fructele bace cunoscute sub numele de struguri.

Se crede ca viticultura a inceput in Transcaucazia in zona Armeniei şi Georgiei de astazi, cam prin mileniul IV i.H.

Subspecia de struguri care era cultivata atunci, şi a fost apoi imbunataţita, a fost Vitis vinifera sylvestris, care inca se gaseşte in acele zone in flora spontana. Toate varietaţile importante de viţa cultivate in Europa provin din aceasta specie, care a suferit şase milenii de modificari genetice prin cultivare şi selecţie. Exista dovezi fizice sub forma de coji şi samburi de struguri cultivaţi, ca viticultura s-a raspandit in Egipt şi Mesopotamia in mileniul IV i.H. şi in Creta in mileniul III i.H.

Cea mai timpurie dovada a viticulturii este o amfora descoperita la Godin Tepe in Munţii Zargos, in nord-vestul Iranului, datand din 3500 i.H., care pare sa conţina pete roşii de taninuri şi acid tartaric din vinul roşu. Codul lui Hammurabi, regele Babilonului (1750 i.H.) conţinea primele referinţe reglementative descoperite privitoare la vin şi piaţa vinicola.

intr-o legenda persana, se spune ca regele Jamshid a alungat o femeie din haremul sau, iar aceasta, descurajata şi cu gandul la sinucidere, a gasit in camara regelui un vas pe care scria „otrava” conţinand ramaşiţe de struguri stricaţi şi consideraţi necomestibili. Dupa ce a baut fructele fermentate, ea şi-a imbunataţit moralul, şi astfel şi-a luat descoperirea şi a dus-o regelui, care a devenit atat de indragostit de noua bautura, incat nu numai ca a acceptat femeia inapoi dar a decretat de asemenea ca toata cultura de viţa din Persepolis sa fie dedicata fabricarii vinului.

Se mai ştie ca, prima data fenicienii, apoi grecii, au ajutat la raspandirea viticulturii in zona mediteraneana şi in Valea Rhonului in Franţa. Etruscii au introdus prima data viticultura in nordul Italiei, apoi grecii in sudul Italiei. Romanii au adoptat şi ei viticultura, apoi legiunile lor inaintand prin Europa, au carat efectiv cu ei butaşii de viţa. Viticultura era deja prezenta in Valea Rhonului, dar romanii au ajutat la raspandirea ei in Germania şi apoi in Anglia in secolul III, unde a inflorit pentru o vreme, ca apoi sa regreseze in Evul Mediu Timpuriu, şi inflorind apoi din nou in perioada Medievala pana prin anii 1300-1400, cand la latitudini de 54°N a regresat din nou din cauza racirii climei.

Din vremuri antice, au fost atribuite strugurilor şi frunzelor de viţa efecte benefice pentru sanatate, aşa cum confirma numeroase „reţete” descrise in papirusurile egiptene, tabletele sumeriene, scierile lui Hippocrate din Cos (secolele IV-V i.H.), Celsus (sec. I D.H.), Galen (130-201 D.H.) şi Paracelsus (1493-1541).

Cunoştinţele asupra potenţialului medicinal al viţei de vie pot fi gasite mai departe in istorie, fiind menţionate inca dintr-o ediţie din 1585 a carţii „Dodoens’ A Nievve Herball or Historie of Plantes” fiind indicat pentru apetit, digestie, odihna şi somn. Vinul a fost prezent in mai toate farmacopeele din secolele XVII-XVIII fiind recomandat fie ca atare fie ca baza de macerare.

Şi in medicina romaneasca de la mijlocul secolului trecut strugurii erau consideraţi un factor terapeutic din ce in ce mai important prin abundenţa lor de substanţe nutritive. Cura cu struguri era considerata un mijloc terapeutic recomandabil persoanelor suferinde de dispepsii şi diverse tulburari funcţionale provenite dintr-o atonie gastro-intestinala, ori contra starilor de cloroanemie, tuberculoza incipienta şi scrofuloza, neurastenie, constipaţie, ciroza, unele dermatoze, artritism etc., precum şi in bolile avitaminozice. Se citeaza chiar cazuri de vindecare a ascitei consecutive cirozei hepatice prin intrebuinţarea zilnica a 400 grame struguri. Strugurii conţin in mare glucoza şi levuloza, materii azotate albuminoide, materii pectice, mucilagii, uleiuri esenţiale şi grase, acid tartric, saruri minerale şi vitamine.

Frunzele de viţa sunt bogate in flavonoide, incluzand antocianine, proantocianidine oligomerice etc.

in Europa, frunzele de viţa sunt documentate in literatura medicala tradiţionala pentru proprietaţile lor astringente şi homeostatice, fiind recomandate in tratamentul diareei, singerarilor, hmoroizilor, venelor varicoase şi altor afecţiuni circulatorii venoase.

in medicina tradiţionala turca, frunzele de viţa sunt cunoscute ca avand un efect diuretic, in timp ce sucul din frunze a fost folosit pentru spalaturi oculare.

Populaţia indigena nativa nord-americana folosea un ceai din frunzele unei rude, strugurii vulpii (Vitis labrusca L.) pentru tratamentul diareei, pentru hepatite, dureri de stomac şi extern pentru reumatism, dureri de cap şi febra. in medicina indiana viţa este folosia pentru dureri de cap, disurie, scabie, afecţiuni ale pielii, gonoree, hemoroizi şi voma.

Reconstituiri ale literaturii terapeutice din Franţa au relevat o lunga istorie a utilizarii in medicina populara, unde viticultorii francezi culegeau frunzele in acelaşi moment cu strugurii, pentru a face din ele infuzie şi pasta pentru cataplasme. Infuzia era pusa in sticle şi consumata regulat in cantitaţi mici. Pasta din frunze era folosita pentru tratamentul picioarelor umflate şi dureroase.

in zilele noastre, extractele din frunzele de struguri sunt folosite in produse medicamentzoase moderne recomandate in afecţiuni venoase, şi pentru efectele lor benefice asupra microcirculaţiei. Mai exista dovezi ale utilizarii frunzelor de viţa in Italia, unde in 1957 preparatul Bioseda a fost testat in afecţiuni vasculare ginecologice, producand un efect pozitiv asupra fragilitaţii capilare. in anii 1960 in Germania s-a realizat un studiu a eficacitaţii unui produs conţinand extract uscat din frunze, asupra venelor, in 1969 preparatul respectiv fiind inregistrat ca produs medicinal indicat in varice, flebite, tromboflebite, crampe musculare şi edeme ale gambelor.

in utlimii ani s-au descoperit efectele pozitive asupra sanataţii ale unor extracte din samburii de struguri, acestea avand proprietaţi antiaritmice, antiaterosclerotice, cardioprotectoare, antioxidante etc., iar resveratrolul din coaja strugurilor a devenit o substanţa din ce in ce mai cunoscuta, şi cu cat mai studiata, cu atat mai mult se descopera efectele sale benefice asupra sanataţii.

Citește mai puțin