ZANNA ULEI SAMBURI DE STRUGURI PRESAT LA RECE 100ML SMART NUTRACEUTICAL

Uleiul din samburi de struguri este un derivat extras din samburii strugurilor culesi toamna. Samburii de struguri au efecte miraculoase asupra pielii, datorita faptului ca se absorb foarte usor in piele, acelereaza regenerarea celulara, au proprietati antiseptice si hidratante deosebite.

BENEFICII

• Hidrateaza pielea: datorita proprietatiilor emoliente prezente in uleiul din samburi de struguri, inmoaie si catifeleaza pielea aspra. Acesta poate fi folosit pentru hidratarea coatelor, genunchiilor, calcaielor sau poate fi adaugat ca ingredient in creme, lotiuni de corp, lotiuni de plaja, balsam de buze si multe altele.
• Previne imbatranirea pielii: samburii de struguri au proprietati antioxidante care intarzie efectele pe care procesul de imbatranire il are asupra tenului.
• Vindeca ranile: cu ajutorul uleiului din samburi de struguri ranile de la suprafata pielii sunt vindecate mai repede
• Regleaza secretia de sebum: persoanele cu tenul gras pot reduce aparitia aspectului lucios si excesul de sebum la nivelul tenului cu ajutorul uleiului din samburi de struguri.
• Hidrateaza parul: poti folosi uleiul din samburi de struguri pentru o hidratare zilnica a firelor de par sau pe post de masca de par pentru combaterea caderii acestuia.

MOD DE FOLOSIRE

• Pentru fata: incalzeste cateva picaturi de ulei de samburi intre palme si maseaza tenul cu acesta
• Pentru corp: adauga cateva picaturi din uleiul de struguri in cremele sau lotiunile de corp pentru un plus de hidratare
• Pentru par: aplica uleiul de struguri pe parul uscat evitand radaciniile sau adauga-l in balsamul sau masca de par.

Ingrediente: Vitis vinifera

Rolul componentelor:

Liana din familia Vitaceae, originara din nordul si sudul Africii si din sud-vestul Europei, cu carcei si frunze palmate, florile grupate in racem simplu, mici, galbene-verzui, si fructele bace cunoscute sub numele de struguri.

Se crede ca viticultura a inceput in Transcaucazia in zona Armeniei si Georgiei de astazi, cam prin mileniul IV I.H. Subspecia de struguri care era cultivata atunci, si a fost apoi imbunatatita, a fost Vitis vinifera sylvestris, care inca se gaseste in acele zone in flora spontana. Toate varietatile importante de vita cultivate in Europa provin din aceasta specie, care a suferit sase milenii de modificari genetice prin cultivare si selectie. Exista dovezi fizice sub forma de coji si samburi de struguri cultivati, ca viticultura s-a raspandit in Egipt si Mesopotamia in mileniul IV I.H. si in Creta in mileniul III I.H.

Cea mai timpurie dovada a viticulturii este o amfora descoperita la Godin Tepe in Muntii Zargos, in nord-vestul Iranului, datand din 3500 I.H., care pare sa contina pete rosii de taninuri si acid tartaric din vinul rosu. Codul lui Hammurabi, regele Babilonului (1750 I.H.) continea primele referinte reglementative descoperite privitoare la vin si piata vinicola.

Intr-o legenda persana, se spune ca regele Jamshid a alungat o femeie din haremul sau, iar aceasta, descurajata si cu gandul la sinucidere, a gasit in camara regelui un vas pe care scria „otrava” continand ramasite de struguri stricati si considerati necomestibili. Dupa ce a baut fructele fermentate, ea si-a imbunatatit moralul, si astfel si-a luat descoperirea si a dus-o regelui, care a devenit atat de indragostit de noua bautura, incat nu numai ca a acceptat femeia inapoi dar a decretat de asemenea ca toata cultura de vita din Persepolis sa fie dedicata fabricarii vinului.

Se mai stie ca, prima data fenicienii, apoi grecii, au ajutat la raspandirea viticulturii in zona mediteraneana si in Valea Rhonului in Franta. Etruscii au introdus prima data viticultura in nordul Italiei, apoi grecii in sudul Italiei. Romanii au adoptat si ei viticultura, apoi legiunile lor inaintand prin Europa, au carat efectiv cu ei butasii de vita. Viticultura era deja prezenta in Valea Rhonului, dar romanii au ajutat la raspandirea ei in Germania si apoi in Anglia in secolul III, unde a inflorit pentru o vreme, ca apoi sa regreseze in Evul Mediu Timpuriu, si inflorind apoi din nou in perioada Medievala pana prin anii 1300-1400, cand la latitudini de 54°N a regresat din nou din cauza racirii climei.

Din vremuri antice, au fost atribuite strugurilor si frunzelor de vita efecte benefice pentru sanatate, asa cum confirma numeroase „rete” descrise in papirusurile egiptene, tabletele sumeriene, scierile lui Hippocrate din Cos (secolele IV-V I.H.), Celsus (sec. I D.H.), Galen (130-201 D.H.) si Paracelsus (1493-1541).

Cunostintele asupra potentialului medicinal al vitei de vie pot fi gasite mai departe in istorie, fiind mentionate inca dintr-o editie din 1585 a cartii „Dodoens’ A Nievve Herball or Historie of Plantes” fiind indicat pentru apetit, digestie, odihna si somn. Vinul a fost prezent in mai toate farmacopeele din secolele XVII-XVIII fiind recomandat fie ca atare fie ca baza de macerare.

Si in medicina romaneasca de la mijlocul secolului trecut strugurii erau considerati un factor terapeutic din ce in ce mai important prin abundenta lor de substante nutritive. Cura cu struguri era considerata un mijloc terapeutic recomandabil persoanelor suferinde de dispepsii si diverse tulburari functionale provenite dintr-o atonie gastro-intestinala, ori contra starilor de cloroanemie, tuberculoza incipienta si scrofuloza, neurastenie, constipatie, ciroza, unele dermatoze, artritism etc., precum si in bolile avitaminozice. Se citeaza chiar cazuri de vindecare a ascitei consecutive cirozei hepatice prin intrebuintarea zilnica a 400 grame struguri. Strugurii contin in mare glucoza si levuloza, materii azotate albuminoide, materii pectice, mucilagii, uleiuri esentiale si grase, acid tartric, saruri minerale si vitamine.

Frunzele de vita sunt bogate in flavonoide, incluzand antocianine, proantocianidine oligomerice etc.

In Europa, frunzele de vita sunt documentate in literatura medicala traditionala pentru proprietatile lor astringente si homeostatice, fiind recomandate in tratamentul diareei, sangerarilor, hmoroizilor, venelor varicoase si altor afectiuni circulatorii venoase.

In medicina traditionala turca, frunzele de vita sunt cunoscute ca avand un efect diuretic, in timp ce sucul din frunze a fost folosit pentru spalaturi oculare.

Populatia indigena nativa nord-americana folosea un ceai din frunzele unei rude, strugurii vulpii (Vitis labrusca L.) pentru tratamentul diareei, pentru hepatite, dureri de stomac si extern pentru reumatism, dureri de cap si febra. In medicina indiana vita este folosia pentru dureri de cap, disurie, scabie, afectiuni ale pielii, gonoree, hemoroizi si voma.

Reconstituiri ale literaturii terapeutice din Franta au relevat o lunga istorie a utilizarii in medicina populara, unde viticultorii francezi culegeau frunzele in acelasi moment cu strugurii, pentru a face din ele infuzie si pasta pentru cataplasme. Infuzia era pusa in sticle si consumata regulat in cantitati mici. Pasta din frunze era folosita pentru tratamentul picioarelor umflate si dureroase.

In zilele noastre, extractele din frunzele de struguri sunt folosite in produse medicamentzoase moderne recomandate in afectiuni venoase, si pentru efectele lor benefice asupra microcirculatiei. Mai exista dovezi ale utilizarii frunzelor de vita in Italia, unde in 1957 preparatul Bioseda a fost testat in afectiuni vasculare ginecologice, producand un efect pozitiv asupra fragilitatii capilare. In anii 1960 in Germania s-a realizat un studiu a eficacitatii unui produs continand extract uscat din frunze, asupra venelor, in 1969 preparatul respectiv fiind inregistrat ca produs medicinal indicat in varice, flebite, tromboflebite, crampe musculare si edeme ale gambelor.

In utlimii ani s-au descoperit efectele pozitive asupra sanatatii ale unor extracte din samburii de struguri, acestea avand proprietati antiaritmice, antiaterosclerotice, cardioprotectoare, antioxidante etc., iar resveratrolul din coaja strugurilor a devenit o substanta din ce in ce mai cunoscuta, si cu cat mai studiata, cu atat mai mult se descopera efectele sale benefice asupra sanatatii.

Citește mai puțin