Descriere
ZANNA ULEI DE RICIN PRESAT LA RECE 200ML SMART NUTRACEUTICALUleiul de ricin functioneaza ca o crema anti-imbatranire.Proprietati: uleiul de ricin este un ulei incolor sau galbui pal, extras din semintele plantei Ricinus communis; uleiul de ricin functioneaza ca o crema...
ZANNA ULEI DE RICIN PRESAT LA RECE 200ML SMART NUTRACEUTICAL
Uleiul de ricin functioneaza ca o crema anti-imbatranire.
Proprietati:
Ca ingredient principal pentru prepararea produsele cosmetice si de ingrijire sau combinat cu un ulei de masaj, sau pur, aplicat direct pe piele.
Precautii:
A nu se folosi de catre femeile insarcinate deoarece poate induce travaliul.
Se recomnda testarea uleiului pe o parte mica a corpului inainte de utilizare pentru a nu produce iritatii.
Prezentare:
200 ml
Rolul componentelor:
Specie din familia Euphorbiaceae cu presupusa origine in Africa, Abisinia; ierboasa, inalta de pana la 3 m, cu frunze foarte mari, palmat lobate cu segmente serate, acute; flori mici, unisexuate dispuse in racem, cele femele in partea superioara, iar cele mascule in partea inferioara; fructul o capsula mare de 13-15 mm, tricoca, cu 3 seminţe. in regiunile calde este vivace şi arborescent. in regiunile temperate, ca planta de cultura, este anuala.
Planta, cunoscuta de asemenea şi ca Palma(e) Christi sau arboraşul minune a fost mult utilizat in lumea antica de catre egipteni, romani şi greci. Seminţe de ricin au fost gasite in mormintele egiptene datand din anii 4000 i.Hr.; uleiul, care arde incet, a fost folosit pentru lampi. Herodot nota utilizarea uleiului din seminţele de ricin in lampile de iluminare, in unguente pentru corp, şi pentru imbunataţirea creşterii şi texturii parului. Cleopatra era vestita pentru intrebuinţarea sa pentru a-i lumina albul ochilor. in Papyrus Ebers, un vechi tratat medical egiptean datand din 1552 i.Hr. şi tradus in 1871, uleiul de ricin era descris ca laxativ.
in Dioscorides De Materia Medica era considerat util pentru rani deschise in zona capului, afecţiuni parazitice ale pielii, inflamaţii ale zonei perineale, obstrucţii şi rani ale uterului, cicatrici, dureri de urechi; se considera ca administrat cu multa apa, ajuta la eliminarea apei din organism odata cu golirea conţinutului intestinal, şi de asemenea a viermilor intestinali.
Utilizarea uleiului de ricin in India a fost documentata inca din 2000 i.Hr. in special in lampi, iar in medicina in sistemele tradiţionale Unani, Ayurveda şi altele, ca laxativ, purgativ şi catartic. Medicina tradiţionala Ayurvedica considera uleiul de ricin regele remediilor pentru tratarea bolilor artritice. in China, uleiul din seminţele de ricin a fost de asemenea utilizat de secole, prescris atat intern cat şi pentru aplicaţii locale sub forma de pansamente.
A mai fost folosit de catre civilizaţiile foarte vechi, in ritualuri de sacrificare pentru imbunarea zeitaţilor.
Ricinina, substanţa extrasa din seminţele de ricin este o substanţa toxica iar intoxicatii, accidentale cat şi intenţionate, se cunosc de secole, dar agentul cauzativ a ramas incert pana in 1888 cand Stillmark a atribuit toxicitatea fructelor lecitinei ricina. Astazi cunoaştem faptul ca ricina este prezenta in seminţele de ricin in proporţie de pana la 5%. Aproape un secol mai tarziu, principiul tocic al ricinei a fost elucidat de catre Endo şi colaboratorii, cand aceştia au identificat ricina şi alte toxalbumine ca RNA N-gligozidaze. Ricina este extrem de tocixa – introdusa parenteral are proprietatea de a aglutina globulele roşii ale sangelui. Activitatea sa este totuşi distrusa la 100 grade. Uleiul gras din seminţele de ricin intrebuinţat in farmacii se obţine din seminţele care in prealabil se decortica, apoi miezul se sfarma şi se preseaza la rece, faza in care se obţine cam 45% ulei gras care apoi se purifica prin trecerea unui curent de vapori de apa la 100-110°C; uleiul se filtreaza apoi sub presiune prin carbune. Ricina sub acţiunea curentului cald de vapori de apa este coagulata şi reţinuta prin filtrarea sub presiune.
Constituenţii chimici majori din uleiul de ricin sunt triacil-glicerolii conţinand la C18 un acid gras hidroxilat nesaturat: (R)-(+)-12-hydroxy-Z-octadec-9-enoic acid, cunoscut de asemenea ca acid ricinoleic (85–92%). Alţi acizi graşi prezenţi sunt: acidul palmitic (2% maximum), stearic (2.5% maximum), oleic şi izomerii sai (2.5–6.0%), linoleic (2.5–7.0%), linolenic (2.5% maximum), eicosenoic (1.0% maximum), alţi acizi (1.0% maximum). Seminţele mai conţin o mare cantitate de ferment numit lipaza ce prezinta importanţa in lipogeneza şi lipoliza substanţelor grase.
Astfel, ricinul are mare importanţa economica prin uleiul sau gras, atat in scopuri industriale ca lubrifiant, in pictura, etc. cat şi in scopuri farmaceutice şi cosmetice. Uleiul de ricin se produce in jurul a 1 milion de tone pe an, cultivat fiind in special in India, China şi Brazilia. Planta, şi in special seminţele, dupa extragerea uleiului, sunt bogate surse de proteine şi sunt folosite ca suplimente de furaje pentru animale.
Pentru a depaşi problema toxicitaţii cercetatorii au incercat sa obţina un soi de ricin non-toxic, dar cu puţin succes pana acum.
Astazi, din datele de specialitate culese cunoaştem ca ricinul are atat utilizari descrise in farmacopee şi documente atestate, cat şi in sistemele de medicina tradiţionala in lume, ca tratament de scurta durata (3-5 zile) pentru constipaţie acuta atunci cand alte metode dietare sau laxative de volum nu au dovedit o imbunataţire adecvata; ca şi catartic, utilizat pentru evacuarea intestinului inainte de intervenţii chirurgicale; extern in dermatoze topice şi dermatite; ca şi emenagog, pentru inducerea travaliului, tratamentul arsurilor, bronşitelor, in diaree, dureri de urechi, hemoroizi, pneumonie, reumatism şi luxaţii. Nu este indicata utilizarea in constipaţii cronice pentru ca poate inlatura simptomele dar nu şi cauzele. Gustul este oarecum neplacut, poate cauza greaţa la unele persoane. Uleiul are efecte antimatreaţa remarcabile. Uleiul este bine tolerat de piele şi astfel este uneori utilizat ca vector pentru preparate medicinale sau cosmetice.
Uleiul de ricin functioneaza ca o crema anti-imbatranire.
Proprietati:
- uleiul de ricin este un ulei incolor sau galbui pal, extras din semintele plantei Ricinus communis;
- uleiul de ricin functioneaza ca o crema anti-imbatranire; se maseaza o cantitate micain jurul ochilor seara inainte de culcare, iar dimineata se spala cu apa din abundenta.
Ca ingredient principal pentru prepararea produsele cosmetice si de ingrijire sau combinat cu un ulei de masaj, sau pur, aplicat direct pe piele.
Precautii:
A nu se folosi de catre femeile insarcinate deoarece poate induce travaliul.
Se recomnda testarea uleiului pe o parte mica a corpului inainte de utilizare pentru a nu produce iritatii.
Prezentare:
200 ml
Rolul componentelor:
Specie din familia Euphorbiaceae cu presupusa origine in Africa, Abisinia; ierboasa, inalta de pana la 3 m, cu frunze foarte mari, palmat lobate cu segmente serate, acute; flori mici, unisexuate dispuse in racem, cele femele in partea superioara, iar cele mascule in partea inferioara; fructul o capsula mare de 13-15 mm, tricoca, cu 3 seminţe. in regiunile calde este vivace şi arborescent. in regiunile temperate, ca planta de cultura, este anuala.
Planta, cunoscuta de asemenea şi ca Palma(e) Christi sau arboraşul minune a fost mult utilizat in lumea antica de catre egipteni, romani şi greci. Seminţe de ricin au fost gasite in mormintele egiptene datand din anii 4000 i.Hr.; uleiul, care arde incet, a fost folosit pentru lampi. Herodot nota utilizarea uleiului din seminţele de ricin in lampile de iluminare, in unguente pentru corp, şi pentru imbunataţirea creşterii şi texturii parului. Cleopatra era vestita pentru intrebuinţarea sa pentru a-i lumina albul ochilor. in Papyrus Ebers, un vechi tratat medical egiptean datand din 1552 i.Hr. şi tradus in 1871, uleiul de ricin era descris ca laxativ.
in Dioscorides De Materia Medica era considerat util pentru rani deschise in zona capului, afecţiuni parazitice ale pielii, inflamaţii ale zonei perineale, obstrucţii şi rani ale uterului, cicatrici, dureri de urechi; se considera ca administrat cu multa apa, ajuta la eliminarea apei din organism odata cu golirea conţinutului intestinal, şi de asemenea a viermilor intestinali.
Utilizarea uleiului de ricin in India a fost documentata inca din 2000 i.Hr. in special in lampi, iar in medicina in sistemele tradiţionale Unani, Ayurveda şi altele, ca laxativ, purgativ şi catartic. Medicina tradiţionala Ayurvedica considera uleiul de ricin regele remediilor pentru tratarea bolilor artritice. in China, uleiul din seminţele de ricin a fost de asemenea utilizat de secole, prescris atat intern cat şi pentru aplicaţii locale sub forma de pansamente.
A mai fost folosit de catre civilizaţiile foarte vechi, in ritualuri de sacrificare pentru imbunarea zeitaţilor.
Ricinina, substanţa extrasa din seminţele de ricin este o substanţa toxica iar intoxicatii, accidentale cat şi intenţionate, se cunosc de secole, dar agentul cauzativ a ramas incert pana in 1888 cand Stillmark a atribuit toxicitatea fructelor lecitinei ricina. Astazi cunoaştem faptul ca ricina este prezenta in seminţele de ricin in proporţie de pana la 5%. Aproape un secol mai tarziu, principiul tocic al ricinei a fost elucidat de catre Endo şi colaboratorii, cand aceştia au identificat ricina şi alte toxalbumine ca RNA N-gligozidaze. Ricina este extrem de tocixa – introdusa parenteral are proprietatea de a aglutina globulele roşii ale sangelui. Activitatea sa este totuşi distrusa la 100 grade. Uleiul gras din seminţele de ricin intrebuinţat in farmacii se obţine din seminţele care in prealabil se decortica, apoi miezul se sfarma şi se preseaza la rece, faza in care se obţine cam 45% ulei gras care apoi se purifica prin trecerea unui curent de vapori de apa la 100-110°C; uleiul se filtreaza apoi sub presiune prin carbune. Ricina sub acţiunea curentului cald de vapori de apa este coagulata şi reţinuta prin filtrarea sub presiune.
Constituenţii chimici majori din uleiul de ricin sunt triacil-glicerolii conţinand la C18 un acid gras hidroxilat nesaturat: (R)-(+)-12-hydroxy-Z-octadec-9-enoic acid, cunoscut de asemenea ca acid ricinoleic (85–92%). Alţi acizi graşi prezenţi sunt: acidul palmitic (2% maximum), stearic (2.5% maximum), oleic şi izomerii sai (2.5–6.0%), linoleic (2.5–7.0%), linolenic (2.5% maximum), eicosenoic (1.0% maximum), alţi acizi (1.0% maximum). Seminţele mai conţin o mare cantitate de ferment numit lipaza ce prezinta importanţa in lipogeneza şi lipoliza substanţelor grase.
Astfel, ricinul are mare importanţa economica prin uleiul sau gras, atat in scopuri industriale ca lubrifiant, in pictura, etc. cat şi in scopuri farmaceutice şi cosmetice. Uleiul de ricin se produce in jurul a 1 milion de tone pe an, cultivat fiind in special in India, China şi Brazilia. Planta, şi in special seminţele, dupa extragerea uleiului, sunt bogate surse de proteine şi sunt folosite ca suplimente de furaje pentru animale.
Pentru a depaşi problema toxicitaţii cercetatorii au incercat sa obţina un soi de ricin non-toxic, dar cu puţin succes pana acum.
Astazi, din datele de specialitate culese cunoaştem ca ricinul are atat utilizari descrise in farmacopee şi documente atestate, cat şi in sistemele de medicina tradiţionala in lume, ca tratament de scurta durata (3-5 zile) pentru constipaţie acuta atunci cand alte metode dietare sau laxative de volum nu au dovedit o imbunataţire adecvata; ca şi catartic, utilizat pentru evacuarea intestinului inainte de intervenţii chirurgicale; extern in dermatoze topice şi dermatite; ca şi emenagog, pentru inducerea travaliului, tratamentul arsurilor, bronşitelor, in diaree, dureri de urechi, hemoroizi, pneumonie, reumatism şi luxaţii. Nu este indicata utilizarea in constipaţii cronice pentru ca poate inlatura simptomele dar nu şi cauzele. Gustul este oarecum neplacut, poate cauza greaţa la unele persoane. Uleiul are efecte antimatreaţa remarcabile. Uleiul este bine tolerat de piele şi astfel este uneori utilizat ca vector pentru preparate medicinale sau cosmetice.