Descriere
Ceai Tei doze
Ceai Tei doze – Rol calmant asupra sistemului nervos si a tractului respirator.
Caracteristici generale Ceai Tei doze:
Ceai de Tei, una dintre cele mai bune alegeri atunci cand avem nevoie de relaxare si calmare a sistemului nervos. Prin actiunea sa linistitoare, acesta faciliteaza adormirea contribuind la obtinerea unui somn odihnitor. Mentinerea sanatatii tractului respirator si echilibrarea sistemului nervos sunt demersuri cu atat mai necesare cu cat ritmul vietii noastre devine tot mai alert si stresant, iar alimentatia noastra devine tot mai haotica (mese neregulate, asocierea gresita a alimentelor, mancatul in graba si la ore improprii), procesata (devitalizata, lipsita de enzime) si plina de toxine, aditivi si cu un profil nutritional dezechilibrat (exces de carbohidrati rafinati, de grasimi saturate sau de sare).
Toti acesti factori de stres, impreuna cu un efort fizic neadecvat, o hidratare insuficienta, un somn de slaba calitate si alte obiceiuri nocive (excesul de alcool, fumatul, administrarea improprie de medicamente), in timp, pot genera stres oxidativ si contribuie la cresterea statusului inflamator din organism. Mai mult, acesti stresori pot modifica microbiota gastrica si intestinala, cu efecte asupra digestiei, tranzitului intestinal si a raspunsului imun.
Acest lucru are o influenta negativa asupra intregului corp reducandu-ne rezistenta fata de diversi agenti patogeni sau provocand un raspuns hormonal sau imunitar necorespunzator ce ne poate compromite sanatatea sau care ne incetineste ritmul de refacere a organismului. O astfel de perturbare la nivel hormonal, senzatia de epuizare cauzata de ritmul prea lent de regenerare a organismului, prezenta unei infectii sau a unei infestari in corp, grijile si factorii psihologici de stres, sau procesele ineficiente de detoxifiere pot afecta serios echilibrul psiho-emotional si, mai departe, calitatea somnului. Toti acesti factori endogeni sunt agravati si de factori exogeni precum cei mentionati mai sus, cele mai predispuse la tulburarile de somn fiind persoanele care lucreaza in ture de noapte, cele care calatoresc mult si schimba des fusul orar („jet lag”), cele care sufera de anxietate sau alte probleme de sanatate, cele care urmeaza anumite tratamente si cele care traiesc in medii foarte stresante si poluate.
in plus, obiceiuri aparent nevinovate precum expunerea la lumina artificiala (in deosebi din spectrul albastru) a ecranelor TV, telefoanelor, tabletelor si a altor dispozitive, nerespectarea unor ore fixe de culcare si trezire, consumul unor alimente grele la mai putin de o ora inainte de culcare, abuzul de cafea si alte substante stimulatoare sau crearea unor conditii suboptimale de somn (temperatura nepotrivita, pat inconfortabil, luminozitate si sau zgomot crescute s.a.), toate pot compromite calitatea somnului, subminandu-ne sanatatii. Aceasta deoarece, somnul este principalul mod prin care organismul se detoxifica, se regenereaza, isi regleaza procesele interne conform ritmului circadian si isi structureaza informatia acumulata peste zi. Prin perturbarea sa, pierdem cel mai de pret aliat al sanatatii trupului si mintii noastre. De aceea, obtinerea cu regularitate a unei odihne de calitate este, poate, demersul cel mai important pe care il putem avea in mentinerea sanatatii si longevitatii, alaturi de sport si de o alimentatie corecta. Vedem, astfel, ca sub presiunea surselor de stres tot mai numeroase din zilele noastre, ingrijirea bunastarii psiho-emotionale este din ce in ce mai importanta, iar mentinerea unui echilibru intre sanatatea fizica, cea psihica si cea emotionala este abordarea holista, corecta.
Pentru a minimiza cat mai mult riscul aparitiei tulburarilor de somn si afectarea echilibrului psiho-emotional, putem apela la solutii naturale bazate pe plante cu o actiune calmanta, relaxanta si neurosedativa.
O astfel de solutie o reprezinta infuziile din plante medicinale special alese pentru a induce somnul si a destresa organismul, precum Ceaiul de Tei de la Hypericum. Astfel, utilizarea infuziilor pe baza de Tei ajuta la calmarea tensiunii nervoase, relaxare, inducerea unui somn linistitor (chiar si la copiii mici), calmarea inflamatiilor de la nivelul tractului respirator superior si eliminarea toxinelor din organism. Extern, se remarca proprietatile emoliente, antiinflamatoare, antimicrobiene, astringente, calmante la nivelul gurii, gatului si a corzilor vocale.
Ingrediente Ceai Tei doze:
Flori si bractee de Tei-pucios (Tilia cordata).
Detalii Ceai Tei doze:
Plantele medicinale folosite ca materie prima pentru ceaiurile Hypericum sunt procurate din zone nepoluate, ecologic curate, astfel incat putem garanta puritatea produsului prin lipsa de contaminanti toxici carcinogeni, metale grele, erbicide, insecticide, ingrasaminte chimice, microorganisme sau virusi patogeni.
Pentru realizarea Ceaiului de Tei, au fost folosite plante nemodificate genetic, obtinute preponderent din flora spontana a tarii noastre. Florile si bracteele de Tei au fost recoltate manual, la inceputul perioadei de inflorire si uscate la temperaturi menajante, pastrandu-si, asadar, proprietatile benefice. Nu au fost folosite tratamente chimice sau iradiante.
Ceaiul de Tei ajuta la protejarea sistemelor nervos, respirator si cardiovascular. Extern are actiune antiinflamatoare, antioxidanta si antimicrobiana la nivelul gurii, a gatului, tenului si a ochilor. in plus, compusii activi (de ex.: mucilagii – hexoza, acid poliuronic, metilpentozane; flavonoide – cvercetrina, izocvercetrina, rutozid, tilirozida; gume, taninuri galice si catechice – acid protocatechic, acid elagic; colina, acetilcolina, fraxozida, esculozida, zaharuri, ulei esential – farnesol s.a.) din florile si bracteele de Tei contribuie si la: relaxarea sistemului nervos central, usurarea expectorarii, calmarea migrenelor, imbunatatirea somnului, stimularea colecistului, normalizarea tensiunii arteriale, eliminarea toxinelor din organism, sustinerea proceselor de diviziune celulara normala, combaterea agentilor patogeni si reglarea ciclului menstrual. Pe scurt, printre virtutile ceaiului de Tei se numara actiunea: neurosedativa, relaxanta, antispastica, hipotensoare, expectoranta, antitusiva, emolienta, colecistokinetica, sudorifica, antioxidanta, antiinflamatoare, antimicotica, bactericida, antivirala, antitermica, fitoestrogenica, vasodilatatoare si diuretica. Extern, Teiul ajuta la igiena ochilor, reducerea efectelor fotoimbatranirii, grabirea vindecarii stomatitelor si durerilor in gat, combaterea ridurilor, reducerea cearcanelor si stimularea cresterii parului.
Baut cu regularitate, ceaiul de Tei ajuta la detoxifierea organismului prin proprietatile sudorifice si diuretice datorata continutului de flavone.
De asemenea, acesta ajuta si la mentinerea sanatatii cardiovasculare prin actiunea vasodilatatoare si hipotensoare, fiind deosebit de util pentru persoanele cu tensiune arteriala crescuta cu substrat neuro-vegetativ, ce manifesta o inrautatire a simptomelor in starile de agitatie si nervozitate. Avand in componenta lor si substante fitoestrogenice, florile de Tei au un efect benefic si asupra sanatatii aparatului reproducator feminin. Acestea ajuta la reglarea ciclului menstrual si la reducerea durerilor de cap si de burta asociate perioadei menstruale. in plus, cercetarile stiintifice moderne indica si o posibila utilitate a derivatelor din Tei in combaterea problemelor de diviziune celulara. Aceasta actiune este pusa pe seama continutului in substante active cu proprietati antioxidante si antimutagenice precum fenolii.
Nu in ultimul rand, produsele pe baza de Tei sunt foarte utile si folosite extern. Spre exemplu, infuzia din florile de Tei poate fi folosita cu succes in igiena ochilor, atenuarea cearcanelor si ca ingredient in produsele cosmetice destinate incetinirii efectelor fotoimbatranirii si aparitiei ridurilor. Mai mult, infuzia este utila si in calmarea durerilor in gat, reducerea inflamatiei corzilor vocale si grabirea vindecarii stomatitelor si a altor vatamari ale mucoasei bucale. Folosit la nivelul scalpului, ceaiul de Tei favorizeaza cresterea parului prin proprietatile nutritive si vasodilatatoare.
Mod de utilizare Ceai Tei doze:
Intern: sub forma de infuzie din 1-2 pliculete la 200 ml de apa clocotita. Se lasa acoperit cateva minute la infuzat, se strecoara, apoi se beau 2-3 cani de ceai pe zi, indulcite, dupa gust, cu miere de albine de Tei. in cazul in care se doreste consumul pe perioade indelungate, se recomanda pauze de cate 1 luna la fiecare 3 luni de administrare.
Extern: sub forma de infuzie din 4-5 pliculete la 1 L de apa clocotita. Se lasa acoperit 15-20 de minute la infuzat, se strecoara, apoi se foloseste pentru mentinerea sanatatii pielii, ochilor, scalpului si parului. Poate fi utilizat sub forma de: gargara, comprese, spalaturi locale, preparate pentru ingrijirea tenului s.a.m.d. Pentru ingrijirea parului, se adauga la spalare in apa de clatire sau se maseaza scalpul pentru stimularea circulatiei locale si calmarea ranilor. Pentru spalaturile externe, se poate asocia cu sarea de baie Hyper Anti-stres.
Pentru un efect mai puternic, se recomanda asocierea cu Hyper-Calm (capsule) si cu Mierea de albine din flori de Tei de la Hypericum!
Se poate asocia cu succes si cu: 5-HTP Stres (capsule), Somn linistit (capsule), Bitterul Ierburile-vietii (capsule) sau Bitterul Ierburile-vietii (hidroalcoolic), Antianxietate (capsule), Magneziu B-complex (Droji-Mag) (capsule), Ceaiul Somn-usor, Ceaiul de Valeriana si Tinctura de Valeriana, Tinctura de Paducel (Ceai, tinctura, capsule, sirop), Ceaiul de Talpa-gastei, Ceaiul de Patlagina si Siropul de Patlagina, Uleiul esential de Lavanda, Siropul de Visine, Infostim (capsule), Hyper-Grip (capsule), Ceai Oftalmic, capsule Oftalmic si tinctura Oftalmic si Otetul Antigripal, Antistres sau Hepato-biliar. Extern se poate combina cu: Crema contra caderii parului, Hyper Sampon, gama de protectie solara Hyper Sun, Crema Antiaging, Ulei inhalatii si Aromaterapie si Sarea de baie Hyper Anti-stres.
Forma de prezentare:
Cutie de carton cu 20 pliculete