Antiseptic al cailor nazale si a aerului inspirat.

Formula complexa din 10 uleiuri esentiale cu actiune antivirala si antibacteriana.

Utilizare usoara datorita sticlei cu roll-on.

uleiuri esentiale de: menta (Menthae aetheroleum), eucalipt (Eucalypti aetheroleum), lavanda (Lavandulae aetheroleum), tea tree (Melaleucae aetheroleum), lamaie (Citri aetheroleum), anason stelat (Illicium verum  aetheroleum), lemongrass (Cymbopoginis citrati aetheroleum), cuisoare (Caryophylli floris aetheroleum), cimbru (Thymi aetheroleum), rozmarin (Rosmarini aetheroleum); aldehida cinamica; camfor; ulei vegetal de cocos; trigliceride caprilice/caprice.

Planta folosita inca din antichitate, menta era cunoscuta de daci sub numele de mantia, mentia, minta. Calitaţile curative ale mentei erau deja menţionate in lucrarile medicilor antici precum Hippocrates şi Paracelsus, iar Lonicerus, in 1564, scria despre acestea in ediţia a III-a a publicaţiei Synopsis Stirpium Britannicum. Power si Kleber au propus pentru prima data, in 1894, estimarea mentolului in uleiul de menta, cunoscut ca avand efect anestezic şi antiseptic local, şi pe care in zilele noastre il ştim cel mai bine pentru calitaţile sale de a uşura respiraţia, aroma sa placuta degajand caile respiratorii şi aducand o nota de prospeţime.

Frunzele de eucalipt constituie, in zonele originare, un popular remediu, avand un miros puternic, aromatic şi agreabil, şi un gust amarui-aromatic care, ca şi frunzele de menta, lasa in urma o senzaţie racoritoare şi o stare reconfortanta. The British Pharmaceutical Codex (1911) pomeneşte faptul ca uleiul esenţial era folosit ca antiseptic şi frecvent stropit pe batista şi inhalat.

Lavanda este un remediu important tradiţional utilizat in Asia, Europa, Roma Antica, Grecia Antica, şi poate fi regasita, de asemenea, in textele evreieşti antice şi in cele Biblice. in secolul al XV-lea, atunci cand s-a dezvoltat tehnica distilarii, Hildegarde von Bingen, Matthiolus şi Paracelsus au descris utilizarea apei distilate saturata cu ulei esenţial din lavanda ca liniştitor.

Tea tree este remarcabil pentru uleiul sau esenţial, produs şi comercializat in prezent la scara comerciala şi utilizat in special intr-o serie de produse cu calitaţi antiseptice. Timp de mii de ani, aborigenii australieni foloseau frunzele in scopuri medicinale; zdrobindu-le, ei obţineau un preparat cu calitaţi antiseptice şi antifungice. in anii 1920, un chimist australian, Dr. Arthur Penfold, a studiat proprietaţile sale antiseptice, descoperind atunci ca uleiul esenţial extras din Melaleuca alternifolia a fost de 12 ori mai puternic decat acidul carbolic, antisepticul utilizat in acele timpuri. Printre numeroase alte componente active, uleiul conţine terpinen şi cineol.

Uleiul esenţial de lamaie, bogat in limonen, este folosit atat ca aromatizant alimentar, cat şi in medicina pentru a corecta gustul si a creste puterea infuziilor si tincturilor amare, dar şi in aromaterapie datorita virtutilor conferite de aroma sa tonica, reconfortanta, racoritoare si agreabila.

Planta care produce anasonul stelat este un arbust mic, indigen din sud-vestul Chinei, care creste in zonele muntoase din Yunnan. Publicaţiile de profil farmacognostic din secolele XIX-XX, prezentau uleiul esenţial extras din fruct ca foarte asemanator cu cel al anasonului obişnuit, avand calitaţi similare, dar o aroma mai puternica.

Lemongrass este o planta mult utilizata in ţari precum India, China şi Tailanda a ca aromatizant in bauturi, deserturi şi alte preparate culinare. Uleiul esenţial de lemongrass est-indian, cum se mai numeşte, provine din Malabar, Cochin, India şi Peninsula Malay. A fost oficial descris in British Pharmacopoeia din 1914, avand in compoziţie ca aldehida principala citralul, acesta fiind in proporţie de 70 – 85%, şi conferindu-i aroma asemanatoare cu a lamaii.

Cuişoarele, originare din Indonezia, au constituit un articol de comerţ in India de timpuriu. Subiecte ale scriitorilor chinezi ai dinastiei Han (266 i.Hr. – 220 D.Hr.), acestea au devenit cunoscute in Europa prin secolul IV. Cuişoarele sunt utilizate atat in medicina indiana Ayurveda, medicina chineza cat şi in fitoterapia occidentala, in special pentru efectele uleiului esenţial pe care il conţin.

Pomenit de catre Galenus şi Dioscorides, cimbrul a fost plantat in scop medicinal in Anglia inca din secolul XI. Uleiul esenţial este tratat in farmacopee şi carţi standard de fitoterapie de multe decenii, iar in Germania produse conţinand ulei esenţial de cimbru exista pe piaţa cel puţin din 1976. Prezenţa timolului (gasit de catre Caspar Neumann in 1719) confera uleiului o eficienta acţiune de susţinere a apararii a organismului.

Uleiul esenţial de rozmarin, cu conţinut destul de bogat in camfor, are o aroma cu note ierboase, lemnos – camforate, balsamice, care confera o senzaţie reconfortanta, de prospeţime. in secolul al XVI-lea a fost inclus in celebrul parfum Aqua Reginae Hungariae alaturi de salvie şi ghimbir.

Aldehida cinamica este substanta care confera scortisoarei aroma si mirosul, constituind in jur de 90% din uleiul esenţial al acesteia. A fost izolata din uleiul esenţial de scortisoara in 1834 de Jean-Baptiste Dumas si Eugène-Melchior Péligot. Printre altele, scorţişoara susţine sanatatea tractului respirator superior şi are un efect tonic.

Se desurubeaza capacul de protectie, se pozitioneaza sticluta in dreptul nasului si se inspira adanc alternativ pe fiecare nara, direct din sticluta (dupa ce se ruleaza bila).

Se mai poate aplica la incheietura mainii, in palma sau pe un servetel si se inhaleaza, timp de minim un minut.

Se foloseşte de cate ori este nevoie pe zi.

Precauţii:

Produs de uz extern.

Evitati contactul cu ochii, buzele si alte zone sensibile (inclusiv rani).  Poate produce iritarea pielii la persoanele hipersensibile.

A nu se folosi la copii sub 3 ani.

Citește mai puțin